”Nici sportul nu mai merge”

Sunt siderat de fiecare dată când aud că sportul românesc nu mai e ce a fost.

Și aud destul de des asta, mai ales de când a început Olimpiada de la Rio.

Mi se pare că, autorii verbali ai acestei afirmații scapă din vedere câteva lucruri simple.

Ca și politica, sportul nu poate fi altfel de cum e societatea. 
Degeaba ne lamentăm, dacă niciunul dintre noi nu face nimic pentru a schimba această societate. Iar legătura noastră, a fiecăruia, cu societatea e tot mai șubredă. Cauzele necesită, însă, un articol întreg.

Apare apoi problema investițiilor.
Cluburile românești abia își duc zilele.
Bazele sportive sunt lăsate în paragină sau folosite în alte scopuri, sportul de masă a devenit un vis, iar, la începutul fiecărui an școlar, e coadă la cabinetele medicale pentru scutiri de la sport.

Și n-aș minimaliza deloc problema mentalității.
Deși numărul celor care fac sport este în creștere, încă sunt oameni care se uită întrebător atunci când văd pe cineva alergând pe stradă. Și când spun întrebător, îmi amintesc de un vers celebru ”când unu' aleargă, nu face jogging, a furat ceva”.

Și atunci să ne mai mirăm că lucrurile stau așa cum știm că stau?
Deși cred că n-am mai fi români dacă nu ne-am lamenta puțin.
Eventual, în jurul unui șpriț de vară, vorba lu' nenea Iancu.