Intoleranța la critică

La noi, tot mai mulți oameni manifestă o intoleranță crescută față de critică.

Toți vor să fie lăudați, indiferent că fac bine sau fac rău.

Primii în această categorie sunt politicienii. Ei vor laude. Multe. Cât mai deșănțate. Și penibile.
De unde și vorba celebră că politicienilor le lipsește simțul penibililului. 
Fie că fac bine, fie că fac rău, vor laude.
Dacă cumva se află și în vreo funcție publică, dorința de laude crește exponențial. Iar intoleranța la critică o ia chiar razna.

Indiferent că esti ziarist sau simplu cetățean, nu ai voie să-i critici în vreun fel pe mai-marii zilei. Dacă cumva vei cădea în acest păcat, asupra ta se va năspusti o avalanșă de insulte, miștouri ieftine și multe altele.

Ciudat e că, asemeni unei molime, intoleranța la critică a ajuns în toate mediile.
Sunt tot mai numeroși cei care nu mai vor să audă decât laude. Nimic altceva. Iar dacă se întâmplă altfel, reacțiile sunt vehemente. De parcă, toți ar fi fost răniți în orgoliul propriu până la punerea vieții în pericol.

Pe semne că, boala se adâncește tot mai tare. Deși societatea merge tot mai rău, sunt tot mai mulți cei care cred că ei fac totul la superlativ. Și nici asta n-ar fi atât de grav, dacă nu ar vrea ca și noi să credem la fel. Ba chiar își doresc cu ardoare.

Sper să ne ținem totuși bine, iar spiritul critic să nu dispară de tot. Deși e în mare pericol.