Falimentul comunicational al CEH

Am fost martor, ieri, la o scena incredibila, in fata sediului Complexului Energetic Hunedoara de la Petrosani. Era pe sfarsitul protestului minerilor, protest in care cateva sute de mineri cerusera doua zile la rand demisia conducerii, iar acolo se mai aflau doar cateva zeci de mineri de la Mina Lonea. Acestia au avut o cerinta simpla, ca directorul general Aurel Niculescu sa vina sa aiba un dialog cu ei.
Numai ca, in stilu-i caracteristic, considerandu-se probabil prea important ca sa coboare din fotoliul de director general, acesta a transmis ca nu poate veni pentru ca este bolnav.
Apoi, in gandirea managerului din varf de deal, Niculescu a cerut ca un numar de sase mineri sa mearga in biroul lui pentru a purta o discutie. Si asa s-a si intamplat.
Povestea aceasta defineste, in modul cel mai elocvent, modul falimentar in care s-a comunicat de catre cei care au condus CEH sub mandatul lui Niculescu. Atat cu minerii, adica in comunicarea intraorganizationala, cat si cu media locala sau centrala, in ceea ce se numeste comunicarea publica a colosului hunedorean.
Specialistii in minerit si energie vorbesc de multa vreme despre situatia CEH, ca fiind vecina cu falimentul. La aceasta pledoarie adaug si falimentul comunicational in care a fost adus colosul energetic.
Asta pentru a avea un tablou complet al situatiei. Si a fi si mai clar ca nu poti fi un bun manager cand habar nu ai de importanta comunicarii. Ba chiar stai baricadat in birou, in timp ce sute de oameni iti cer sa pleci, Atat in curte, cat si dincolo de usa biroului tau.
Halal manager esti, Niculescu!