Interviu cu mine

De la inceput ma declar fanul interviului. O specie jurnalistica putin uzitata, dar care scoate la vedere personalitatea intervievatului. Dintr-o declaraţie de presa sau dintr-un comunicat de presa nu poti cantari in niciun fel personalitatea celui care se exprima. Dintr-un interviu, insa, da. De aceea cred ca ar trebui sa realizam si sa putem citi mai multe interviuri. Interviuri adevărate. Cu jurnalist, reportofon si intervievat.

In ultimele saptamani, am realizat o serie de interviuri. In fiecare dintre acestea am intrevazut personalitatea complexa a intervievatului, fapt care pana atunci imi fusese invizibil. Din nepricepere sau din dorinta de a ascunde unele defecte, imaginea publica a multor politicieni este diferita de personalitatea lor. Abia cand stai de vorba cu ei mai multe minute, cand le adresezi intrebari incomode sau taioase intrevezi cum sunt ei de fapt. Si mai multe ti se releva atunci cand asculti sau cand citesti interviul.

Nu-mi ascund satisfactia atunci cand intervievez oameni in al caror discurs ma regasesc, care vorbesc si gandesc intr-un mod apropiat mie. Poate pentru ca vreau ca ideile mele sa fie rostite si de altii, modul meu de gândire sa nu fie considerat periferic. Sa vad ca raspunsurile mele sunt si ale altuia. Sa vad in interviul cuiva un interviu cu mine.

Iar daca acesti oameni vin si cu un background important, au acces in sfere inalte ale puterii, punctul lor de vedere capata greutate. Si parca e si mai interesant.

Interviul adevarat este foarte greu de pacalit, la fel ca o confruntare cu un adversar, pentru ca acolo esti singur cu ideile si cu logica ta, este momentul in care te personalizezi cu adevarat. De aceea poate nu e prea iubit de jurnalisti si nici de unii politicieni. Dar face deliciul cititorului sau al ascultatorului.

In anii electorali ar trebui sa avem ocazia sa citim multe interviuri cu cei care ne vor votul, insa desi ajunge usor la public, este rar recomandat de strategi. Poate anul acesta sa fie altfel.