Totalul afișărilor de pagină

marți, 8 decembrie 2015

Pierdut Opoziție. O declar nulă

Așa ar putea suna un anunț de mică publicitate dat de un cetățean exasperat de lipsa din peisaj a Opoziției. Și enunțul ar corespunde perfect realității.

Am mai vorbit aici despre corupția unanimității, iar acum voi explora inexistența Opoziției.
Această stare de fapt are cel puțin două consecințe: pe de-o parte, lipsa de viziune politică a celor care ar trebui să constituie această Opoziție, iar pe de altă parte corupția acestora.

Ca să-și asigure liniștea, primarii și partidele majoritare au cumpărat încă de la începutul oricărui mandat bunăvoința opozanților. Miza este de multe miliarde de lei vechi pe an, la care se adaugă și milioane de euro, dacă este cazul și de proiecte europene sau investiții mamut.
Aș mai aduăga chiar că, de multe ori, liderii și membrii partidelor de opoziție stau la coadă să pupe mâna primarului în funcție, încă din prima zi de mandat.

Dacă vorbim de lipsa de viziune și de conectare la realitatea politică, aici lipsurile opozanților sunt uriașe. Aș spune că e un teren arid, un uriaș loc gol.
Cu foarte puține excepții, acești politicieni sunt absenți total din spațiul public.
Iar puținele excepții se manifestă doar pe Facebook. Care e tot spațiu public. Dar ...

La cele spuse se mai adaugă și înțelegerile făcute de liderii organizațiilor județene, care sunt chiar mai rau decât cei din teritoriu.
Neștiind să construiască nimic, aceștia vor doar să acapareze ce este deja pe piață. Pe piața politică. Iar aici dovada supremă este cazul primarului Petrilei, Ilie Păducel.  El este curtat de liberali, deși este unul dintre cei mai mari traseiști în viață.

Până când nu vom scăpa de acești oameni, nu vom avea un progres adevărat și nici orașe moderne și dezvoltate.
Corupția lor ne-a ținut pe loc și ne va mai ține multă vreme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu