Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 decembrie 2009

Un nou an, un nou inceput

Se incheie un an. Un an greu, un an cu doua scrutinuri. Un an cu campanii electorale, cu penibilitati, cu discursuri credibile si incredibile, dar si cu probleme economice dintre cele mai grave. Fara spectacolul electoral, probabil, am fi discutat mai mult de criza economica. Cum insa, noi, romanii, suntem spirite pasionale, ne-am luat cu campaniile cu rezultatele, cu contestatiile si am cam uitat de criza economica. Am uitat si de criza de pe carduri si de cea din buzunare, dar ne-a interesat foarte tare cine castiga alegerile europarlamentare sau cele prezidentiale. Poate este normal, având in vedere ca in Romania o data cu presedintele se schimbă tot. Inclusiv perspectivele politice si cele economice. In 2010, intram intr-o alta perspectiva. Nu mai avem alegeri, insa vom avea un noiam de probleme. In special economice. Specialistii spun ca va fi un an greu, poate chiar mai greu decat cel care se incheie. Politicienii spun ca va fi anul repornirii economiei romanesti. Categoric, ramane sa vedem. Mai ales ca o data cu noul an, porneste la munca si un nou guvern. Trebuie sa fim optimisti. Poate ne-o fi mai bine. Speram. Inceputurile au coincis intotdeauna cu stari de optimism. Si acum trebuie sa fie la fel. Poate mai mult ca niciodata. Daca nu va fi..... Dar sa nu vorbim acum despre asta. Mai bine sa speram si sa cautam argumente si premise ca va fi. In perioada aceasta, trebuie sa fim pozitivi.
La multi ani!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu