Totalul afișărilor de pagină

luni, 31 octombrie 2016

De 10 ani în U.E. Schiță de bilanț românesc

Nu știu cum se face că noi avem alegeri generale tot în preajma sfârșitului de an.
Și, în loc de bilanț și analize, politicienii se laudă cu rezultatele din alegeri.

La anul, în 2017, însă, ar trebui să ne facem fiecare dintre noi, dar mai ales cei care au condus România, un bilanț la împlinirea a zece ani de prezență în Uniunea Europeană (U.E.).

Dacă bilanțul va fi făcut de fiecare dintre noi, cu siguranță rezultatele vor fi diferite.

Fiecare va închide ciclul și va rămâne cu ceea ce a înțeles din acești zece ani.
Unii vor rămâne cu regulile așa-zis europene privind tăierea porcului, alții cu subvenția din agricultură, iar cei mai mulți cu libera circulație. Mulți tineri vor privi prezența în UE prin prisma faptului că au putut călători prin intermediul unor proiecte cu finanțare europeană.

Dacă însă bilanțul va fi făcut în numele României, atunci cu siguranță vom vorbi despre Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), dar și despre absorbția fondurilor europene.

La acest din urmă capitol, după unele surse pare, că am fi depășit 80% pentru 2007-2013. Suntem însă la n+3, adică destul de departe de încheierea oficială. Despre 2014-2020 nici nu prea are rost să vorbim prea mult, întârzierea fiind deja destul de mare.

MCV-ul este un barometru bun, mai ales că politicienilor noștri nu le prea place democrația, ci mai mult absolutismul. Iar visul lor cel mare este să scape de el, sperând că atunci vor putea face ce vor, fără să-i tragă nimeni de mânecă.

Tot legat de politicieni, sper să vorbim și despre jocul nostru în politica europeană (vezi articolul de ieri!).

Orice abordare ar fi binevenită, numai să marcăm cumva acest prim deceniu de prezență în U.E.
Să nu pățim cumva, ca în buna tradiție românească, să ratăm și acest bilanț.

Mizez însă pe prezența de spirit a instituțiilor europene, care vor face sigur un astfel de bilanț.
Obiectiv, tăios și realist, așa cum ne-au obișnuit.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu