Totalul afișărilor de pagină

duminică, 10 aprilie 2016

Orașul se scufundă. Cum procedăm?

Sunt conștient de multă vreme că municipiul Petroșani se depopulează masiv. La fel și Valea Jiului. Am mai scris despre asta.
Când însă această informație devine faptică, adică percepi depopularea mai direct, impactul psihologic este foarte puternic. Acest lucru mi s-a întâmplat mie, la puțin timp după ce am anunțat că intru în cursa pentru un loc în Consililul local al Municipiului Petroșani.

În periplul meu prin cartiere, am înțeles că depopularea este un factor care va scufunda Petroșaniul. Cu totul. Procesul este avansat. Și nu va mai dura mult. Sute de apartamente sunt goale. Sunt scări de bloc în care apartamentele locuite sunt abia un sfert din total. Oamenii nu mai au perspectiva zilei de mâine și se grăbesc să plece spre zone care încă mai oferă ceva, indiferent de vârsta pe care o au.

Degringolada, deciziile proaste și lipsa de interes a celor care ar fi trebuit să protejeze comunitatea de astfel de fenomene ne-au adus aici.
De altfel, societatea petroșăneană se află la un moment de răscruce. Fie va asista pasivă la scufundarea sa, lăsând aceiași oameni să se bucure la mărunțiș (pentru că asta au făcut de multă vreme încoace) și să asiste cum se stinge, fie schimbă ceva la votul din 5 iunie.
Este poate ultima șansă pentru a schimba macazul vieții noastre sociale. Dacă nu vom fructifica această șansă, atunci totul este pierdut.
Iar comunitatea petroșăneană va fi doar o umbră tristă a ceea ce a fost sau ne-am dorit să fie.
Asta ne dorim?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu