Totalul afișărilor de pagină

marți, 10 noiembrie 2015

Corupția unanimității sau unanimitatea corupției

Dezbaterea privind schimbarea paradigmei în politica romanească pare ca a rămas cantonată la nivel guvernamental. La nivel de politică mare, în general.
Pare ca am uitat cu toții de rădăcina corupției politice românesti. Corupția politicii de la nivel local. Acest aspect voi încerca să-l reliefez în articolul de față.

Rădăcina corupției se află în consiliile locale. 
În acele consilii din care nu transpare nimic, în care totul merge ca uns și în care un număr enorm de hotărâri sunt aprobate în unanimitate.
O unanimitate care pute rău a corupție și a comunism
O unanimitate atât de jegoasă, încât orice om cu minim bun simț este scârbit. Fie și dacă merge doar în vizită într-o ședință a unui consiliu. Local, evident.
Ce este în spatele acestei unanimități, de fapt?
Sunt interesele împăraților acestor unanimități. Primarii. Cei care câștigă enorm din liniștea mormântală a unanimității și se îmbogățesc. Se îmbogățesc tare! Și care își conservă puterea la adăpostul legii care permite alegerea lor dintr-un singur tur, ferindu-i de vreun pericol.
Mai este și așa-zisa Opoziție, care își ascunde cumpărarea și lipsa de idei și inițiativă.
Iar coruperea acestora nici nu necesită un efort sau sume prea mari. Se joacă la miză mică și la grija de a nu-l deranja pe împărat. Cu funcții și job-uri minuscule. Și astfel se instalează liniștea. Liniștea mormântală în care matrapazlâcurile curg nestigherite, fără ca să se afle despre ele.
Coruperea se face pe mandate. Se cumpără tăcerea pe un mandat.
Iar în luna de campanie electorală, vânduții nici nu mai pot vorbi public, pentru că au uitat să vorbească. Și au devenit niște iluștri anonimi.

Prin urmare, atenție la unanimități și la liniște! Acolo e corupția! 

Schimbarea paradigmei trebuie să se întâmple și aici. Mocirla și mirosul urât al unanimităților vinovate trebuie să iasă din societatea noastră.
Să vină oameni care nu pot sta în rândurile unanimității corupte.
Să nu mai avem numere impare de oi în consiliile locale, ci oameni cu personalitate.
Abia atunci ne vom putea vindeca de corupție și de comunism.

P.S. Acest articol nu este o ficțiune. El este inspirat din realitatea cotidiană. Orice asemănare cu fapte sau personaje cunoscute este intenționată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu