România a fost
parcă dintotdeauna o țară a paradoxurilor. Deși abia a început, 2018 este deja
un an plin de paradoxuri, iar o scurtă trecere în revistă a acestora este
necesară.
Țara în care
pedofilii sunt polițiști. În trecutul nostru, chiar și în Europa, au mai
existat cazuri de pedofilie. Și nu puține. Însă nu-mi amintesc să mai fi auzit
de vreun caz în care adresorul să fie ceea ce se cheamă ”un om al legii”. Am fi
putut crede că e o devianță individuală, însă aflăm că el a fost acoperit chiar
de colegii săi de sistem. Este acesta un paradox?
Premierul nu
poate da afară un ministru. Urmăresc politica de foarte mulți ani. Și pe cea
românmească, dar și pe cea din Europa sau America. Nu am mai auzit așa ceva.
Peste tot primul ministru este șeful guvernului, iar când nu e mulțumit de un
ministru, îl demite sau îi cere să plece. Și ce credeți, ministrul chiar
pleacă. La noi, miniștri au, ca să folosesc o sintagmă care face carieră, dublă
comandă. Adică, îl iau la misto pe premier, având susținere puternică de la
partid. Este acesta un paradox?
Războiul din PSD
se îndreaptă spre o posibilă rezolvare, pe care am mai văzut-o. Mihai Tudose ar
putea călca pe urmele lui Sorin Grindeanu. Încă nu e clar dacă va fi așa, dar
scenariul se discută și are susținători. Ar fi o nouă schimbare de guvern în
doar câteva luni. Adică, după ce a obținut un scor masiv, PSD se tot împiedică
în guvernare. E acesta un paradox?
Aș mai putea
continua, dar mă opresc aici.
Concluziile vă
aparțin dumneavoastră, cititorii mei.
Pedofilia si alte deviatii sunt boli. De obicei pedofili nu sunt foarte agresivi dar politistul a avut si alte atacuri care duc spre viol, deci nu trebuia lasat in libertate. Paradoxul visavi de politica este cine conduce din umbra. Mistoul e un sport national.
RăspundețiȘtergere