Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Ministrul hunedorenilor de pretutindeni

Citesc, începând de ieri, tiluri și știri seci sau mai exaltate despre faptul că în Guvernul Dăncilă va și un ministru din județul Hunedoara, în persoana Nataliei Intotero.
M-am gândit destul de mult dacă, după acest maraton de știri, merită să comentez și eu.
Am ajuns la concluzia că merită.
După cum a văzut o țară întreagaă, Intotero este o apropiată a Vioricăi Dăncilă, la fel ca Rovana Plumb sau Carmen Dan, chiar dacă între ele e o oarecare diferență de vârstă. Prin urmare, era clar că va prinde un loc în guvernul acesteia. Așa se face.
Deși nu poate să pună doar pe cine vrea, premierul își poate aduce prietenii în guvern. A făcut-o și Grindeanu, a făcut-o și Tudose, de ce n-ar face-o și Dăncilă?
Cât privește faptul că ministrul Românilor de pretutindeni este hunedorean, aș spune că merită. Merită pentru că mulți dintre românii de pretutindeni sunt hunedoreni.
Pentru cei care nu știu, Hunedoara este printre județele fruntașe la depopulare. Prin urmare, patriotismul local poate fi exercitat chiar și când vorbim despre românii plecați peste mări și țări.
Dar oare de ce au plecat acești hunedoreni? Eu cred că de bine ce le era acasă.
Dar acum lucrurile se vor schimba. Toți hunedorenii plecați (ca să nu spun brădenii, Intotero fiind din Brad, unde a exercitat frumoasa meserie de învățătoare) sunt mândri că unul de-al lor a ajuns ministru. Foarte mândri!
Dacă cineva se așteaptă că prezența multpomenitei doamne în guvern va avea o influență bună asupra județului nostru, e naiv. Dar rău de tot.
În rest, să auzim de bine! Miniștrii vin și pleacă, iar noi tot așa rămânem. Cât vom mai rezista și noi.
Dar țara nu ne uită nici dacă vom deveni români de pretutindeni, doar avem ministru, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu